agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-07 | [This text should be read in romana] |
și să spun ca micul prinț aceasta nu e o pălărie
e o poezie care a înghițit un elefant pentru că poezia e ca spălatul de vase după ce le clătești îți poți vedea sufletul în ele nu știu ce faceți voi, eu seara omor stele de fapt nu fac decît să le privesc și cad singure și am ochi mici, îmi închipui ce dezastru poți face tu cu ochii tăi sau cum le aprinzi cu bricheta e ziua aia cînd cerul e la menopauză are frisoane și eu mă rup în călduri mi-aș face un tatuaj cu tine, mi-aș pune o cruciuliță în ureche și aș da block la întreaga omenire să pot vorbi doar cu tine ți-aș cumpăra ceva foarte mic să-l porți la gît ceva să nici nu simți că există ca mine să te întrebi ca în restaurant cînd plătești tu cu menu-l din piele de vită în mînă oare ce vreau și buzele tale inconștiente îmi pronunță numele și îți privești unghiile și mă vezi în ele ca în retrovizoarele pe care scrie că obiectele din oglindă sunt mai aproape de cît crezi și dacă ai o durere în talpă a spus deja nichita că e sărutul meu și dacă mai ai altă durere e tot sărutul meu și dacă se ia lumina în tot universul ai o lampă de veghe, sufletul meu aș vrea să te rog să aprinzi din cînd în cînd o lumînare în bucătăria ta, fără un motiv anume dar să simt ca și acum, că ard în ea
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy