deloc nu-mi place balamucul lumii
prefer preafericitul paradis
acolo unde greul vorbelor e spus
după minute zăcute în balanță

ascult o rugă spusă de-un copil
un cântec murmurat de-o soțioară
dorința susurată la una din urechi
a uneia din mărișoarele fecioare

și-un băiețandru-și cere-ncet cuvântul
să-și spună păsul ce-l încurcă-n drum
pe rând, după un cuget prelungit
le-ntorc întocmai sfatul pe măsură

pe fiecare dintre toți ai mei
îi înțeleg din prima lor privire
și completăm cu armonie de cuvinte
aceeași fericire ce ni-i poezie

admir în parte chiar pe câte unul
admir efortul tuturor, comun
ea, mulțumirea mult mai mare ni-i în inimi
când contributul ni-l dăm pe deplin