În abur de nimicuri gânduri pleacă
De nu zdrobesc genunchii într-o rugă
La Dumnezeu acasă-n răni să fugă
Pe cruce înfigându-se ca-n teacă.

Răstoarnă noaptea mica buturugă
De vis, împrăştiind o umbră seacă
E şi enigmă-n miez să mire-oleacă
Şi întrebarea iarăşi mi se-ndrugă.

Din stele cade-a haosului veste
Şi plouă raza lor în glii mărunt
Şi parcă a muri nu îmi mai este.

Dar fantomatic mi-e acest că sunt,
La gura cugetului o poveste,
Mă-mplânt în mine zarea s-o înfrunt.