Pirueta 1

Mai întâi, apăruseră norii suri. Apoi, vânătorii de sinecuri. O mișcare febrilă, în pas de dans. O schimbare de ritm, clipa-n balans. Toate ca toate, dar nu se poate! Cum să schimbi ritmul atunci când vrei tu? Nu, nu și iar nu! Daaa! Așa! Umbletul de căprioară al celei ce zicea într-o doară: „Ce tinerețe! Ce frumusețe! Câtă franchețe!”, și tu, de colo, ca un Apolo: „Iată-mă, divă! Mănânci colivă? Sau vrei colac, să te împac?”

Învârtejirea 1

E într-o joi. Dansu-i în toi. Gându-mi zboară și tot zboară la cel pas de căprioară. Și-aș tot trage din țigară să-i aduc o primăvară mai cuminte, mai fierbinte, cu o nobilă sorginte. De-unde să o iau? că vântul zbuciumat spulberă cântul. Lasă, că se-ntoarce ea! Acum umblă haimana.

Pirueta a doua

Uf, ce noapte năzdrăvană! N-am pus geană peste geană, că mă apăsa ca piatra să scriu elegia a patra. Dar cu ce? că n-aveam liră, nici pian, nici vreo claviră. Am improvizat, pe loc, dintr-un fir de busuioc și mulți peri pierduți din cap instrumente pentru pop.

Învârtejirea a doua

Aici vântul și-a spus cuvântul: „Îți vine rândul, că nu ești Sfântul.” M-am speriat. „Ce, ești turbat?!” - îi zic degrabă. „Tu nu ai treabă? Du-te și bate-n altă cetate!”

Sunete de liră

(după N. Stănescu, din drag de stilul clasic)

Îți admir seară de seară

pasul tău de căprioară.

Clar, din seceta amară

o să ieși până la vară.

Dacă vântul, dacă vântul

îți va deranja iar cântul,

o să-i dau să-ți bea cuvântul

pe care-l refuză gândul.

Mai rămâi, rămâi cu mine!

N-am să-ți dau acum rubine,

poate miere de albine,

c-o să-ți facă mult mai bine.

Lira cântă, eu te-aștept.