am retușat aerul care te înconjoară, am am dat decorul mai mic așa cum ai da muzica
să te auzi mai bine, am făcut cerul de culoarea părului tău să se vadă că tu
îl aprinzi și în seara asta zeppelinele sunt la pămînt,

pietrele din pavaj fac dragoste între ele ca doi pușcăriași printre gratii,
stratosfera își ține respirația și iată-te
o balerină făcute din piese de ceas, o clepsidră care se întoarce singură să mai am o șansă
o balerină cu arcuri pentru care dansul e pe muzica celor zece secunde pînă la explozie

o balerină care împietrește ca să nu-mi afle sfîrșitul și pe al cărei chip
mi-a rămas frumusețea momentului în care m-am îndrăgostit
din care picură ultima umbră pe podeaua pe care și-a scris victoria
o statuie care aleargă mai repede decît mine să îmi deschidă ușa pe care mă arunc în gol
și e acolo jos să mă prindă în brațe

să te văd în întunericul absolut, să te simt în frigul absolut
să știu că nu mai am inimă dar să pot trăi cu a ta, să torn alcool în mine și să fumez
în speranța că vom avea aceeași culoare a pielii

să vină băiatul ăla să mă ia puțin la daltă
să par mai în viață