pentru a avea o patrie
am ținut post de lumină în fiecare sărbătoare
ochii s-au furișat din cotloane
prea mirosea a bejenii
și lacrimi
întunericul să cearnă cu inima
pâinea neagră a zilei n-a mai atins gură
ci sângele

cheia sol a pielii
întoarce orizontul din palmele unui copil
sonorizează apusurile din pistil
buburuzele
adorm balaurii în zulufi
după ce degustă
mierea unei povești extrasă din fântână
spicele aurii
îngroapă în țest smerenii
și coc toate tăcerile

nu pot vorbi despre apoteoza unui timp
rup din mine
sori de-mprumut
penitență târzie în bezna rămasă pe degete
îi semăn

ninge în cuvinte început de lume
palmele copilului recuperează orizontul din haos