mi-am despachetat surâsul
ca pe un bagaj
de sentimente alunecând
peste buze
tu privești sprijinit
de lună ca de
umărul nopții
doar liniștea străpunge
absența unui
cântec care să străbată
întunericul
să-l îmbrace în visare
inundație de clipe
care revarsă chemări
aruncă dorințe
silueta întunecată a
unui copac se
clătină a beție
îmi clatin și eu
privirea zguduită de
cutremur
seism în inima mea
cuvinte demolate
iubirea își piaptănă
glasul
și-l aruncă peste frunte
e miezul nopții
fereastra de unde pândesc
vomită peste pervaz
emoții sângerii.