sunt cernute nopțile de-alerte
și se alege sâmbăta din ploi,
sub apele torentelor incerte
titanicul se pupă-n bot c-un sloi.



revenind, ca după o tornadă,
toamna-și intră-n drepturi pe deplin,
la lumina unui bec de stradă
plânge sub acant un manechin.



străzile cuprinse de-astenie
poartă șal de fum centrifugat,
fantoma de la operă-ntârzie
prin subsolul altui vis ratat.



într-un salt de mâță acrobatic
trece din orbita necesară
fața lunii într-un văl hieratic
spre muzeul mutrelor de ceară.



prin hoteluri lălăie matrozii
mărilor smintite și silhui
manechinul de la colțul străzii
mă îmbracă-n pardesiul lui.