bucureștiul e mare, dar nu mai mare decît o glugă pe care mi-o pun pe cap
să nu văd cît întîrzie autobuzul sau tramvaiul să întîrzii la moartea mea
sub cerul din vene fine de alabastru pe care pescărușii
se sugrumă în propriile țipete, am tenișii mei cu waze sau google maps
care mă duc la pierzanie

cînd închei șireturile îmi apar urme pe gît și în loc de un morcov în cur
am o poză cu tine în telefon în care erai fericită după mulți ani de nefericire
și zîmbeai, îți scoteai limba, mă țineai de mînă în centrul vechi și mie îmi părea atît de nou
că am fugit undeva să îți spun că sub tatuajul meu de pe mîna stîngă
m-am tatuat cu tine

pe fosta mea iubită o pot descărca de pe net, contra unei sume, cu tine
abia dacă stau de vorbă la o țigară pe watsapp și cerul meu e de culoarea cafelei
am pulsul tău peste pulsul meu și stelele încă miros a tine
îmbrac tricoul ca pe un sicriu, cînd încui ușa mă gîndesc la pisici
că le va salva cineva, pentru că nu știu unde ajung

întorc des capul după femei pentru că mereu mai văd ceva din tine
și merg pe dalele de piatră din centrul vechi de parcă înot
intru în crîșme de băut de zici că e o spargere și mă simt gol
trăiesc asemenea unui zombi, mă hrănesc doar cu oameni și nu mă satur
că nu ești printre ei

am un ceas la mînă care îmi spune că mi-am pierdut viața
că și covoarele zburătoare sunt electrice acum și taxează ca uber
și mințile mele sunt împrăștiate ca pet-urile în pădurea băneasa
cînd mă doare piciorul e pentru că nu știe încotro s-o apuce spre tine

stau de două ore ca un licurici căreia nu i se aprinde lumina
pentru că în sufletul lui vrea să ardă o poză cu tine ca să te uite
și nu poate.