cuvintele sunt convenții, cuvintele nu înseamnă comunicare
cuvintele sunt un mijloc, așa cum e culoarea pentru un pictor
notele pentru un muzician, stelele pentru un visător

bătăile inimii vorbesc mai clar decît cuvintele, rîsul, lacrimile
vorbesc mai direct și mai răspicat, mîngîierile sau dragostea
pe care o facem fără să ne spunem nimic, uite, dacă n-am fi vorbit
aceeași limbă ne-am fi înțeles oricum din priviri, din gesturi

pe vremuri oamenii vorbeau prin focuri, și noi vorbim tot prin focuri
prin transpirație, prin muzică, prin apropiere și farfuria pe care mi-o pui
în față, vorbim prin tăceri și prin spațiul dintre tăceri, cînd scoți limba

prin picăturile pe care mi le pui în ochi sau prin felul în care gemi
cînd îți plimb limba pe abdomen sau prin mijlocul tău
vorbim prin felul în care dormim îmbrățișați, prin paharul din care
bem amîndoi, îți spun că te iubesc doar pentru că nu te sun

doar pentru că nu-ți mai spun te iubesc, pentru că nu cuvintele
arată dragostea, ci bricheta cu care îți aprind țigara și privirea ta
care mă vede ca pe o poezie fără cuvinte și spune mulțumesc.



ești aici cu mine?

secvențială, extraordinară, diabolică și mirobolantă ca o pereche de ciorapi de damă pe gîtul unui spînzurat, uite, dacă ești aici cu mine, vin stelele să cînte ca licuricii, vin șerpii să stea cu noi ca pisicile

chiloți strîmți să te doară șoldurile că nu te pot îmbrățișa, un fular pe care îl voi purta o singură dată, ca poeții, dacă ești aici cu mine, visele se visează singure și noi ne trăim unul pe altul

cînd vin în tine luna își întoarce fața și îți arată adevăratul zîmbet, că ești aici cu mine, și te strîng de gît cu cordonul de la halat, pentru că te iubesc, minunato, frumoasa mea, ți-o spun cu vocea mea sexi

că uriașii se vor face pitici și vor umbla corăbii prin deșerturi, dacă ești aici cu mine și stelele pică în ochii pisicilor și ochii pisicilor pică în ochii stelelelor, cum pică o lacrimă din ochiul meu în palma ta

trebuia să fie o foarte frumoasă poezie de dragoste, doar că dragostea nu există, trebuia să fii aici și să ne spunem cele mai frumoase cuvinte, dar nu ești aici cu mine și poate din acest motiv te iubesc

există un loc în lumea asta în care nu există iubire, și acolo aș vrea să mergem
să-i arătăm că se poate


beau la pitic

eram odată cu diable și am dat peste doi idioți care furaseră un pitic de grădină. noi luaserăm o conservă de ton și i-am convins că le dăm conserva de ton pe pitic și pe o votcă pe care am băut-o din pahare de plastic așezate pe capul piticului. ne-am îmbătat, proștii au plecat. piticul ne-a zîmbit. nu mai știu cum am ajuns acasă, dar piticul s-a dus în treaba lui. și acum mi-e dor de piticul ăla.


ce faci trandafirul meu roșu

îi spuse ea lui, cu dragostea pe care mi-o datora mie
și-l mîngîia pe cap tot cu dragostea mea
era goală, dar era goală ca o cutie, nu ca o femeie
dar ce frumoasă era

un cîine iubește un om, dar eu iubesc ca o mie de cîini
îmi lipsești ca băutura unui alcoolic
strada mă aduce mereu către casă dar strada e o curvă
care mă vrea departe de tine

tu mai cazi în casa mea eu cad în tine
tu mai aluneci pe gresie eu cad tot în tine
în tine se întîmplă toată viața mea tîmpla mea bușită
ești ca o cadă în care mă sinucid

trag din țigară cum m-ai fuma pe mine


orice iubitor își poate crea iubita perfectăâ

ca orice luptător bătălia finală doar că iubita perfectă o faci din amintiri, din dureroasele momente
în care n-ai schimbat nimic pentru că nu știai ce trebuie modificat să fie bine

ca un preot lîngă sinucigaș întrebîndu-se dacă se cuvine rugăciunea deși religia tace.
pui în ea momentele unice, concertele, bețiile, clipele din pat, pui și avorturile
pui speranțe, remușcări, dormitul în șanț, datoriile neplătite și soarele ălă de la cota 2000

cînd schiam în slip și tricou de ni s-a cojit pielea ca istoria și era vin fiert și zîmbet
te-am iubit în fiecare femeie care mi-a sărutat trupul de jos pînă sus, ai fost mereu acolo

mi-ai dat dragostea ta ca un fildeș de elefant, ca pe o baie în șampanie scumpă, ca pe o partidă în trei
ca pe o palmă sub fruntea mea dormind pe o masă și eu te-am creat în frig, zgribulit

scriind poeme la minus 20 grade pe note de plată pentru votcă ultimul drum
si dormit cu capul pe butuci în formă de eșafod, am ascultat jacques brel și am fost umbra cîinelui tău.

dar cînd cuvintele mi-au devenit degete, am lucrat cu bunicul o oală de lut din care îmi beau sufletul.
acum cînd totul e uscat iar inima ta o smochină în paharul altcuiva știu că te-am creat

că ești așa cum mi-am dorit, perfectă ca o mamă care își mănîncă odraslele lăsînd loc doar
pentru o singură dragoste, suprema dragoste în care nici natura nici dumnezeu nu au nimic de spus

dragostea în care ne iubim cu o lamă de samurai și căldura facerii ei ne provoacă lacrimi de bucurie.
să nu uiți dragostea mea, singurătatea vine pentu că am eșuat să căutăm perfecțunea
cum eu te pot crea dintr-un dans și un sărut, tu mă poți face din uitare și dorință.
tu mă poți face din pierdere,