În lăcărie sunt o mie de băltiri în care
Sunt mii de trupuri care își scaldă
Miile de umbre în forme orizontale
Lipsite de expresii și gânduri...

Universalizarea acestor spații
Ce își adaugă din goluri distanțe
În strălucirea cărora, ca raze, întind
Prin sine lumina din care s-au născut,
Morfologind secunde ce se visează
Curgând ca timp infinit, aici,
Acum, ritmat și alambicat
Înmugurește în amurg.

ÃŽn oglinda apelor prin care privesc
Cerul deasupra mi se rostogolește
Devenind privirea cu care caut
Gol care își adaugă batracian
Întregului adânc nefiresc
Ce ca margini distincte
În sine îl construiesc.