dormi, lângă mine,
te-admir cum dormi,
nemaipomenit, ai
pleoapele blânde ca un înger,

dar nu țipa de parcă ai fi singurul în această celulă


această sete nu este doar a ta

sângerarea nu este numai a ta


nimic nu este al tău,
nimic,
înțelegi?


înstrăinarea n-o poți avea nici măcar în somn,

fuga
te lasă și ea,

beția singurătății, o poți râvni,
o poți gusta,
ca un hoÈ› de dureri, prin lacrimi, dar sarea,
sarea, nicidecum nu-ți aparține,
și de ce ți-ar aparține,
cine ești tu ca totul să-ți fie dat doar ție,
când nici moartea nu e ta,
dar
o poți gusta, ca un păcătos,
încet,

nu țipa,
nu-ți rupe coardele
de parcă acest strigăt îți este cuvenit, ca un cuțit, înjunghii aerul pe la spate,


și broaștele țestoase
și frunzele
munții ar putea striga