problema a apărut aproape dintr-o dată
incapacitatea de a mai simți tristețe, de a empatiza cu mine însumi
seară de seară decupez cerul cu foarfeca în diferite forme
și mușc la fel ca din pizza, doar așa mai pot să respir
alteori îmi fac intravenoase cu aer așteptînd o embolie frumoasă și mortală
ca o femeie care te resuscitează în fiecare zi dar azi nu mai e aici

m-am apucat de dresat un pom
și uneori noaptea îl văd prin fereastră cum aleargă prin grădină
și le șoptește ceva celorlalți copaci pînă își lasă crengile pînă în pămînt
apoi revine în fața geamului meu și îmi face semn de adio din crengile desfrunzite
stația mea spațială s-a decuplat de stația internațională
a realității, nici lacrimi nu mai sunt
doar fum cum ar arde toți dracii din iad în paturile lor de smoală topită

cînd aprind țigara îmi dresc de fapt să dau foc
fitilului unei bombe atomice
tristețea mea să cuprindă o metropolă aglomerată
supă la plic și brînză topită
pașii mei ca o numărătoare inversă
să ningă cu cenușă cum aș fi pus în sobă toate fotografiile cu tine
să mă încălzesc

realitatea se năruie peste mine
pentru că în loc să te îngrop pe tine între pereții mei
m-am îngropat singur și inima mea bate acoperită cu ciment
îmi sting țigările în ochi și nu orbesc
te văd peste tot unde s-a detectat viață

te văd peste tot unde dacă nu e, se face
o cascadă care cade peste mine să mă trezească din moarte
numai ca să simt durerea.