- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Pe când cerul se răsfață în culori înmiresmate,
Iarna grea bătând la ușă, dar nevrând să se arate,
Se lăsă un vânt obraznic peste-ntregul Drăgășani,
Peste vii îndelurate, străbătute de jandarmi.

Poligonul îi așteaptă jos la poale de pădure
Pe când ierburi adormite de sub vârfuri reci și sure
De o brumă argintie ce-a căzut c-o noapte-n urmă
Le zâmbesc aproape moarte, și durerea lor o curmă;

Arătându-le cărarea unei vieți umbrită-n moarte,
Peste-a zilelor cascadă și minuni ce fug departe.
Arma larg le joacă-n spate și bocancii grei strivesc
Tot înghețul ce încearcă să-i cuprindă, și-l lovesc.

Și-nvingând melancolia și tristețea ce-i apasă,
Cântă-n cor un cântec mândru "Verde-n crâng mi-e dor de-acasă",
Și scrâșnesc cu bărbăție peste geru-adus de ani
Căci sunt mândri de ținuta de jandarmi de Drăgășani.