agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-01-30 | [This text should be read in romana] |
iubirea invadează la fel ca războiul, tu te uiți la hotelul veneția
și nici măcar nu-ți dai seama că ești o victimă. cum nu ți-ai dat seama cînd ai văzut prima mașină de scris și i-ai atins tastele doar cu gîndul scriind cea mai frumoasă poezie de dragoste pentru necunoscuta cu pălărie pe care viața o ținea de mînă neglijent și șoferul cu ochii în telefon o duce într-un țipăt de pasăre. e o melodie care încă dansează în mine și nu se hrănește cu sînge cum te hrănești cu speranța că o sfoară îți poate sugruma și amintirile și durerea lor. pășești pe diferențiale purificatoare ca pe stele care ți se iau pe talpă și dispar. seamănă iubirea omului cu iubirea gîndacului, poate nici măcar nu e o întrebare. orbii văd iubirea, surzii o aud. și un om fără mîini poate îmbrățișa. în verona iubirea ucide. deci moartea e frumoasă. absintul știe mai bine că o rochie goală înseamnă o femeie goală. că poți iubi ca un copac sau poți iubi ca o umbră. îngheață norii pe cer și începi să sapi fîntîni să bea păsările pînă îngheață zborul, doar să nu te mai gîndești la ea. să nu mai visezi altceva decît bibelouri din vise. plus o pisică neagră care îți taie calea în frame-uri. te joci cu inima de parcă ar fi o grenadă. ți-ai făcut rezervare pentru uitare și pentru seturi complete de membre care să se îmbrățișeze. pînă și sateliții se mai izbesc unii de alții. întîmplare. tu ai învățat cuvîntul asta pe mașina de cusut. te uiți în ochii tăi cum ai cădea în prăpastie cu grenada în mînă. nu e niciodată suficient. bei un pahar cu lumina, apoi mai bei unul cu întunericul. se face așa o singurătate de parcă toată dragostea s-a sinucis. să-ți fie ție bine.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy