azi am fost să mă angajez și îmi trebuia o copie după certificatul de naștere. așa am aflat că m-am născut. poate părea ciudat pentru unii, dar eu am crezut mereu că sunt iubire, ca o stea care își dă gaură în ureche și mă atîrnă pe mine să arate că e îndrăgostită și a cuiva. am o foarfecă magnetică dar această trăsătură nu-i folosește atunci cînd îți decupezi viața, dornic să îți pui chipul în cîteva fotografii în care nu ești. de pildă lîngă mama, cînd era tînără și singură pe un deal și visa la un băiat. acum sunt și eu în poză și sunt foarte mîndru. m-ar invidia orice băiat cu o iubită atît de frumoasă ca mama.

în casa mea a mirosit mereu a tutun. la bunici a mirosit mereu a tutun. că bunicul fuma, nu era o mare problemă, că era și om învățat și trecut prin război. adusese și un glonte, îl ținea sub pielea pieptului, în dreptul inimii, ca pe o medalie, ca pe o victorie împotriva morții. dar fuma și străbunica, singura femeie din sat care fuma, că fumatul era păcat pentru bărbați, dar pentru muieri era blasfemie. așa că străbunica dansa cu satan în rotocoale de fum de țigară și dansa, și dansa, trecea prin cercuri de fum de parcă ar fi fost focuri, vîltori de dragoste, că e greu să treci cu palmele încrîncenate prin cenușa bărbatului tău, mort în focul pus de țigani, nu în explozia arteziană a unei grenade care naște eroi.

străbunica știa limba găinilor. de multe ori dormea în cotețul lor pentru că erau singurele care nu o credeau nebună. mi-a spus mie, o să mă duc în raiul găinilor, pentru că fumez și beau și sunt singura din sat care face asta și doar găinile nu îmi reproșează nimic. îmi dorm în poală și mîine pun gîtul pe tocător și ciorba e bună. bunicul știa limba copacilor, a ciupercilor, a tot ce naște din pămînt. tata știe acum limba pămîntului. a tot avut timp s-o învețe. tata mai știa să vorbească limba alcoolului, o limbă pe care doar poeții știu să o vorbească. pentru că alcoolul te face să uiți atît de multe că ajungi singur, distant și tăcut. și limba tăcerii e sfîntă ca moartea. toți am învățat cîte o limbă. mama știe limba dragostei. cînd mama vorbește dragostea și păsările tac.

celălat bunic al meu a furat-o pe bunică-mea cu scara și calul gelu. ca în filmele cu haiduci, a urcat-o pe fată pe cal și a stat cu ea ascuns în pădure. două luni, în care străbunica a prins iepuri de cîmp și le-a frînt gîtul, i-a jupuit și i-a gătit la foc de surcele, să nu facă mult fum, să dea de veste unde mai crește o creangă pe un arbore numit genealogic. străbunica nu știa ce înseamnă, dar rotea țigări în foi de ziar și ardea toate planurile cincinale, îl ardea și pe dej, pe ceaușeșcu, tot comunismul, cu nepăsare. fuma și privea la stele și se întreba pe ce stea or mai fi găini. măcar găini, că noi n-aveam nici vaci, nici oi, nici capre. la străbunicul acasă m-a mușcat un cîine, parcă a simțit în mine mine mirosul străbunicii. mi-a zis străbunica, el nu e din copacul tău, a fost bărbatul meu al doilea, l-am lăsat că inima bate doar o singură dragoste, ca un clopot în viața unui om.

moartea nu mai vine cu coasa. vine cu drujba. și retează brațele copacului tău. tu iei frumos pixul și le desenezi la loc. că așa mi-a zis tata, la prășit de porumb. băiete, ai nevoie de un condei, uite ăsta, și îmi arată sapa. dacă nu e ăsta, găsește altul în viață. și pe tata l-am găsit pe o lespede rece, la morgă, palid, gol, rece, cu un zîmbet ca și cum ar spune că el n-a avut arbore genealogic, a avut vie. și am semnat pentru el și am văzut puterea pixului. cu tata mai am cîteva fotografii și am foarfecele acestea magnetice. mă mai decupez din fotografii să mă vadă că sunt la fel de bătrîn ca el. cu străbunica n-am, dar noaptea pun eu chipul meu în geam în dreptul unei stele pe care sunt sigur că sunt tutun, ziare și găini.