o să ne apucăm de reconstrucția timpului, lucrurile au mers prea departe
și nevoia de resetare a devenit aproape tragică, necesară
vom reconstrui totul de la început, nu ca pe o casă arsă de incendiu, nu,
refacem timpul de atunci cînd a început, corectînd toate erorile
mai puțin moartea, moartea e singura în afara timpului
ca un loc de parcare permanent pentru care nu primești amendă

cum nu putem corecta moartea, nu putem ține în frîu nici războaiele
nici molimele, nici accidentele, refacem timpul de la început dar nu refacem istoria
de fapt lumea trebuie să rămînă așa cum este, mai puțin realitatea noastră
care are nevoie de o mică schimbare, de o nouă culoare, mai vie
caracatițele își pot schimba culoarea în funcție de starea pe care o au
și nouă ne trebuie cîteva retușuri de pensulă

să nu se mai vadă tristețea, regretul, să dispară frămîntările, temerile, furia
trebuie să amestecăm culorile primăverii în culorile toamnei
mai răstignim cîteva dorințe, mai eliberăm cîțiva sclavi de dependența de lanțuri
ieșim din peșteră, înlocuim lumina focului cu cea soarelui, scoatem la licitație
plictisul și singurătățile îmbîcsite în haine, ne înverzim tălpile desculțe în iarbă
și ne umplem de ciulinii înțepători ai dragostei

da, vom reconstrui timpul cu tot cu greșeli, și așa ne vom reconstrui pe noi
vom fi alții chiar dacă păcatele vor fi aceleași, chiar dacă vom face aceleași erori
de data asta vom avea puterea să ne acceptăm așa cum suntem
fumul nu va mai fi un mic nor în captivitatea țigării, cum nici fericirea
o prizonieră în sticlă, ne vom schimba culoarea asemenea caracatițelor
ori de cîte ori va fi nevoie să vedem că iertarea eliberează culoarea neștiută care ne leagă.