mereu mi-am dorit să mă săruți
când dorm,
pentru-a m-ajuta să respir.
să-mi zici ,,nu plânge după mâine, că va deveni
ieri pentru totdeauna
și te vei bucura”.
să-mi dai miere
când mă vezi mâncând cenușă,
să taci când știi
că nu știu,
să zâmbești tăcerilor
dintre cuvinte
ca și când privești un orfan.
și mereu mi-am dorit să fiu mângâiat
cu miez alb de pâine coaptă.
poate să-mi scrii că am ochii vii.
să mă alinți cu pieptul,
să-mi dea aripi în spate.
să-mi zgârii în jurnale,
pe care am scris și plâns.
e tot ce mi-ai cerut și am știut,
să desenez o lume perfectă
în care tu ești singur creator
al unei eden cu cer șaten
și stejari din degete subțiri