Planezi în lumea strâmtă și repeți aceeași poezie zgomotoasă.
Am obosit să-ți recit zborul perfect printre blocuri gri.
Cine ți-a spus că ai talent sau dreptul să strâmbi aripi?
Planezi în corpul tău de muscă, te lovești de sticla transparentă.
Vezi clara neputință a vorbăriei care te-a plimbat în fașă.
Orașul e țăndări de la alții, mai visători decât tine.
Monumentele lui se scurg într-un coșmar lucid de ignoranță.
Strigi - Ce eroi? Care valoare? - cu dreptul în stângul de beat.
Se face o fereastră de cer spre care urcă stoluri de muște.
Ești doar aceeași oaie care îmbracă același lup camuflat.
Doar un om ce se ascunde în viața lui frumos de tăcută.