Spre lacul vălurind molatic
Se-apleacă sălciile-n șagă,
Torc mâții răsuflarea vagă
Din aerul primăvăratic.

Țes pânza liniștii, suavă,
Din firul mătăsos, alene;
La clipocitul printre gene
Amiaza se dedă, trândavă.

Dar prin marama de smarald
Se întrevede-o siluetă;
E albă, fină și cochetă,
Plutește cu zefirul cald.

Pe sub cortina ca de jad
Își mișcă trupul de felină;
Stropi, din petale de lumină,
Strălucitori pe frunte-i cad.

Aprilie se scaldă-n unde,
ÃŽncepe dansul fantomatic;
Din malul ochiului acvatic
Perdea de frunze o ascunde.