Scutură zefirul mărul unduindu-i pletele,
Puf de îngeri cade-n părul ce-l răsfiră fetele.
Lirice acorduri zburdă prin livada cea bătrână,
Amăgind iubirea crudă dintre-un crai și-o fină zână.

Nimfa zorilor de vară și-a fecioarelor stăpână
Inima-i topește-n ceară craiului ce-o ia de mână.
Visători într-o lucire, adumbriți de-un măr cu flori,
Dulce-amară plăsmuire ne cuprinde uneori.

Aș mai vrea să fiu crăiuț, iară tu, iubita zână...
Până la urmă nu e... bai, ești femeia cea hapsână...
În toate dragă. Cea mai bună!

Emilian Oniciuc-2013
Refăcut: 07.04.2024