Pe ape luna-n cârje de lumină
Tot curge către zorii zilei delte
Tăceri ca de femeie ţine zvelte
Pe umbre unde taina e deplină.

De întrebare-n cuget am unelte
Să mor precum zambila în grădină
Că existând răspunsuri n-or să vină
Åži-apun un ceas ca triburile celte.

Laleaua o petală îşi răsfrânge
A obosit de trai ÅŸi cere-amurg
În trupul ei, să bea nefiri nătânge.

Muieri îndoliate o parcurg
Ce se-ndeletnicesc cu cele-a plânge
În tot ce pleacă înspre demiurg.