nici nu știu dacă există nu știu ce aer respiră și ce apă bea.
nu știu nimic despre literele care se leagă în numele claudiu toșa.
nu știu nimic despre mine. nu știu nimic despre claudiu toșa
cum nimic nu știu de mine. se întîmplă uneori
ca norii să lase umbre pe pămînt. eu sunt umbra norilor de pe pămînt pe cer.

viața e un proces de seducție. faci moartea să pară mai frumoasă.
de multe ori îți pare mai frumoasă decît gagica ta. intermitent
ca o scuză în spuză care mă amuză cînd e mofluză și mi se scoală cînd zuză
apare și ea, ca o alternativă la moarte. confuză. moda e pentru sex.

așadar, nu știu nimic despre claudiu toșa. domnilor,
dar știu că dacă aplicăm metempsihoza speranțelor
obținem un claudiu toșa al speranțelor
și cerul se dă într-o rînă ca un cosaș obosit care trage o țigară
din care o scuipă pe nevastă-sa și pe viață. și viața
nu își cere scuze la tine.

te întrebi mereu ce e iubirea, ce e viața, cine ești tu, cine e claudiu.
și răspunsul e pe o planetă foarte îndepărtată, unică în felul ei
pe care simțul morbid al umorului
face să se întîmple să fii o pasăre atît de rară
că nu poți respira decît aerul visului.

nu, nu păsările au inventat zborul. nici foamea, omul.
dar e minunat cînd mă trezesc din somnul meu spațial
și văd că acolo nu mai e pămîntul
acolo aterizez cum aș închide ochii peste ochii tăi închiși
și băieții ăia rasta spun în cor oough, man, cine plm e claudiu toșa?