Parcă din alte vremuri îmi zâmbeşte într-o ceaşcă de cafea,
Acelaşi gând hoinar că poate, dintr-o altă margine de lume,
Acolo unde-n primăvară au înflorit bujorii în lipsa ta,
Zâmbeşte gândul că purtăm iubirea cu acelaşi nume!

Deşi purtăm pe umeri, împovăraţi de soarta, nişte trăiri trecute
Şi teama de a nu fi înţeles ce rană tulbură în desăvârşire,
În ceaşca de cafea, emoţii interbelice ne rod chipurile mute,
Dar inima refuză a mai ascunde astăzi orice prăbuşire.

Parcă nici întristarea nu mai prinde aceeaşi formă amară,
Şi nici înstrăinarea de sine nu mai pare nefirească!
Într-o emoţie de dorinţă trăită-n primăvara de cerneală
Te scriu acum pe o ceaşcă de cafea cerească.