m-ai părăsit
şi anotimpurile au luat-o razna
sfârtecate de patimi şi remuşcări
iar apusurile-mi aminteau de tine
cum te-ai rupt în bucăţi
să nu te mai pot găsi
ştergându-ţi urmele
aruncând cu sânge crud peste ele
abandonându-ţi inima
ca zdrenţele uscate la soare
şi istovite de atâta aşteptat

te-ai dus
prea bine-atunci
sunt mai frumos în lumea mea de tină
ce nu se clatină nici când ploile
se reped flămânde
să înghită orice ţipăt învelit în tăcere
nici când vântul bate şi suflă cu putere
crezând că mai are ce dărâma
dar zidurile mele sunt înăuntru
nu se văd, nu se simt, nu se aud

fii pe pace
stiu să ling sarea care mi-ai pus-o pe răni
pe care mai apoi le înfăşor
în pânza timpului
să mă lase să uit cum cred că-i mai bine
să-mi număr singur neputinţele
bob cu bob, petală cu petală

poate ne vom mai întâlni
din greşeală, învăţând din greşeli
străini, inundaţi de păreri
ochii sătui nu vor mai licări
nu vor mai căuta
poftele stinse de geamătul viforului

obosit să fug de umbrele tale
am răşpălit demonii agăţaţi
pe zugrăveala odăilor mele
mi-am pus poftele la naftalină
iar visele cu tine le-am dat la molii
să termine ce n-am putut să păstrez

mi-am strâns pumnii pentru ultima oară
mi-am dat seama că nu mai ştiam
cum mă cheamă
ce mirare că sunt
în lumea mea de ceară
ce nu se va topi nici când cerne noaptea
nici când cade ziua