o, joc de oglinzi la care odată
mă credeam priceput!

nu mai știu nimic,
nu mai am nimic,
aștept doar și ascult timpul –
salcâm în mijlocul câmpiei,
aproape orb, aproape mut,
aproape nevăzut.

totuși,
învăț tot mai mult să nu mă mai tem:
când pe dealul acela
se ruga măcinat în moara durerii,
și numele meu era scris
în inima lui Dumnezeu.