(2024)

e atâta pustiu în camera mea
că întunericul intră tiptil
ca o iscoadă apașă dibace în ale scalpatului.
clopotul bisericii bate lent
un dans în poală al sfintei brigita.
a murit iojă. ăla care-n noaptea-nvierii
zăcea beat cu un cofraj de ouă sub cap în fața crâșmei.
aștepta să se crape de ziuă să mute cineva piatra mormântului
să-nmoaie degetul în paharul cu rom
și să creadă.
la prohod biserica s-a umplut de prieteni
și rude curate cu accent de irlanda.
și iojă era curat ca hameiul.

nu există iertare doar o divină lehamite
nu există nici bine nici rău.
în fond nu l-a auzit nimeni pe lucifer cum cade din cer
ca să ai dovada că e sursa tuturor relelor.

schimbările mă fac să-mi ies din fire.
de ce nu pot oamenii să rămână la fel
când dau peste tine pe stradă
măcar știi
de unde să-i iei
nu mai trebuie să zâmbești ipocrit
de parcă v-a lăsat slobozi prin lume
același dumnezeu
nu mai pierzi timpul scurmând prin memorie
ca un cățel de pământ după rădăcini.

din când în când mă gândesc la taică-miu
ca la burta de cal a lui vancu.
mi-aș dori să stăm la o băută și morți de beți
să cântăm Șaraiman
să înfigem unul într-altul cuțite
el mândru că am crescut
eu mândru că sunt mai puternic.
când știu ce bărbat bine a fost
mi-aș dori să fie mort
dar dumnezeu e mai corupt ca un oficial fifa
împarte moartea de parcă ar fi gazda
următoarelor jocuri olimpice.

mi-e dor de londra ca orfanilor din calcutta
de maica tereza.
să mă trezesc în locuri străine și să trag aer în piept
ca și cum aș dopa calul de curse al reginei elisabeta.
să mă pierd prin magazine de lux și să dau nas în nas
cu șeicii bogați din abu dhabi
cu indianul mittal care a cumpărat laminorul de 16 țoli
și să-l întreb dacă mă ține minte de la ultima conferință de presă.
să intru în autobuzele roșii
ca-n niște anusuri iritate de curve
ce mimează orgasmul în poloneză.

e una din zilele când mi-aș vinde sufletul
să fiu cineva important.
dacă-i prea puțin măcar să trag o beție cu tata prin morden
să-i dăm cu votcă și gin până dimineață.
să ne credem șeici bogați sau regii metalurgiei.
să ne luăm la bătaie cu fanii lui arsenal
din coastele noastre pocite să curgă petrol și apă
fanii lui arsenal să dea mărturie:
cu adevărat aceștia au fost
oameni drepți.

*
în numele fiului dansând pe mormântul tatălui
(2014)

tatăl lui emilian era mare cât
o sticlă de vodcă
încăpea în ea cu tot cu suflet și cu nevastă
seara juca pocker în poarta CAP-ului
săru'mîna, dom' inginer am adus o sticlă de vin
bună seara dom' inginer am adus un rachiu fain
de atâta inginerit tatăl se făcea mare
cât turla unei biserici

cocoțat pe un recamier emilian învăța să citească
scria poezii despre toamnă după rugăciunea de seară
mama-i spunea emilian nu-ți urî tatăl e
un om bun dar i-a furat sufletul sticla
tatăl cucerea un pahar și un sân la bufetul din centru
asculta Maria Tănase și confunda drumul spre casă

într-un târziu tatăl și-a adus aminte că e tată
ce-o mai fi însemnând și asta
două trei palme un țipăt filmul se rupe
ca-n dramele americane pe care le-a văzut după aia
emilian s-a trezit alergând
cu picioarele goale
după poliție

emilian a crescut și s-a făcut reporter
scria despre morți și miracole
până-ntr-o zi cînd l-a văzut pe un pat de spital
tatăl încercând să-și aducă aminte dacă nu și-a pierdut
mântuirea la pocker

a-ntins mâna a zis iartă emilian i-a răspuns în afară
de nume
nu am ce să iert
dar îți promit că voi trece pe la mormântul tău cu
vreo doi prieteni apropiați voi
desface o sticlă cu vin voi dansa și-ți voi bea
până și locul din cer

fiecare-a plecat pe cărările lui nu
eu nu am să ajung ca tine spunea emilian după
fiecare pahar se făcea mare cât
turla unei biserici

într-o noapte emilian și-a reluat locul
obișnuit la fereastră
și-a spus în ritmul ăsta o să porți ochelari
înainte de 30 a privit tăcerea de-afară căutând un punct
de sprijin și a scris:
nu mai da
că
mă doare