scriam odată că
cea mai bună poezie de dragoste
e pîinea.

aveam de ce scrie asta, că e atîta dragoste în pîine
cîtă e și-n soare.
și mai e și-n tatăl nostru.

acum îmi dau seama că în pîine e doar foamea.
foamea de a te avea, de a te răzbeli pe toți pereții
foamea de timp.

nu, pîinea nu e cea mai frumoasă poezie de dragoste
cum nici fericirea nu e.
timpul, sau cum ar spune maneaua, să mor în brațele tale.
definitiv.