La marginea-nserării tu îmi erai aproape
Dar te simţeam departe, între poveşti şi mit,
Erai parcă tărâmul ce -apare dintre ape
Când valurile mării se rup de infinit

În noaptea cea înaltă, cu amintiri tivită,
Erai steaua polară care se stinge-n zori,
Iubirea ta era într-un amurg şoptită
Åži umbra ta, fiorul, ce trece printre flori