m-am așezat pe pământ
s-ascult oasele florilor cum trosnesc în sevă
fiecare petală e un mănunchi de păr gălbejit
ce nu-i mai trebuie timpului
se scurge cleiul din scoarță
ca ultima picătură de sânge dintr-un rege

eu stau în pădure și fac supă cu iubirea
bărbatului care și-a făcut chip cioplit
din toate nopțile vieții mele
și o culeg
din ce pictează norii
din tot ce dăm la schimb pentru un răsărit
din zilele numărate ale unui sărut
care se retrage în piele ca-n nisipuri mișcătoare

cu o lingură de lemn, uneori, întorc rădăcinoasele
că ele fierb cel mai greu

și tu-mi duci castronul la gură
ca o poțiune pentru tuberculoză
că am respirat lângă tine și-ntunericul tot coace muguri
în plămânii mei
beau și privesc aerul ca și când îți văd ochii
căldura curge ca boala prin gât, prin brațe, prin piept
în timp ce luna
se alintă-n oglinda stratului de gheață
de pe mărăcini