mercenarii clipei scrijeleau cu negru-cobalt
evadasem
din îndepărtatele tablouri mb plecând în armată
ținându-ne strâns nu mai știam
dacă ești reală
dacă ai să mă cauți
și dacă eu
despre ai tăi
se vorbea numai de rău ca despre oricine
lumea nu mai încăpea pe șosele
dând pe apa bârladului
pătimașele cuvinte de amor
și tandrețea
în văioage acoperite de puful plopilor sidefii
aproape șterși de umbra depărtărilor
fără tine refuzasem viața și mersul înainte
exersam timpuri incomode
cântând la două mîini
aoristul și preteritul
la pianul dezacordat al lumii
îmblânzind clipa și lăsând-o la gerunziu
deveneai melancolică tăcută mitică
te dezbrăcai de pardesiul alb-vergin
și intrai în poeme