văzând cum moare Universul,
Dumnezeu a plâns

azvârlite-s zilele dincolo de drum
la fel ca pietrele izbite de copite
ce galop, ce potop,
ce dimineaţă este iar
şi iar sub brumă căutăm
poate le prindem într-un buchet

tragem de cer peste noi
petale ne-acoperă
să ne ascundem
ca şi când Eternul nu și-ar pierde vremea
cu jocul omului fugar

de ce fugi?

au rămas neculese roadele câmpului
a mai rămas de plâns un necunoscut
orizontul l-ai lăsat neatins
în urmă
șoaptele se îndepărtează
şi încă n-ai ascultat
tăcerea

într-o rotire
cu brațele întinse
vrei să cuprinzi totul
mai mult nici nu ai vrut