cineva spală luna de parcă
e un geam murdar.
e o mână care face asta dinadins
să-mi arate chipul tău
și să ningă
cu pielea ta, poate cuticule tăiate
și mărgelele să înghețe
a supunere, pe manechine
cu ochii tăi.

cineva spală luna și trădează
singura speranță din mare.
e mâna care vrea să adâncească noaptea
până o vom numi moarte
să-mi sperie inima
care se va ascunde
sub un sân greu.

îmi pot doar imagina
cum voi păși mâine dimineață
pe străzi cu asfaltul moale, vălurit
ca părul tău, când mi se-nfășura pe gât.
va fi o zi rea,
va ploua
cu ce a mai rămas din lună
și-n loc de covrigi
toți oamenii vor mirosi a parfumul tău.

simt nevoia să spun cuiva

mâine,
îmi va fi teamă de noapte
și de chipul tău
pentru că-mi voi aminti
cum o să mă mângâi singură,
doar cu mâinile mele
pana la sfarsitul lumii.