În care colț de suflet nemurdărit anume,
Să mai găsesc puterea de-a crede fără greș,
În 'Cela ce alungă tot frigul strâns în lume
Și fulgii îi preschimbă în floare de cireș.
Acum, când timpul iese înnebunit din vaduri
Și vremurile-s tulburi sub un tiran debil,
Cin' să mă-nvețe cântul, ce-n pomii plini de jaduri,
Aprinde iar lumina de când eram copil?
Cin' să îmi bată-n ușă când străzile sunt pline
De oameni singuri prinși în / carcasa lor de fier?
Cin' să mă mai colinde c-o veste de la tine,
De dincolo de toate oceanele din cer?
Cum să găsesc puterea să mă opresc din fugă
Și să înalț spre tine iubirea ca pe-o rugă?...