de azi
te-am uitat.
nu mai sunt copilul cu frică de vântul turbat
rugând fiecare vuiet să nu se întețească -
mi-ai fi putut smulge copacii.

acum
am văzut miezul din soare și am zâmbit
pentru prima oară,
ca un vampir cu blestemul expirat.
mi-au crescut flori sub unghii, am băut
apă din cele mai curate pârâuri
mi-am scos ochii și i-am spălat
de nudul tău alb
la o cascadă neatinsă de profani
și în lacrimi m-am tăiat

brusc
am uitat
să mă rog la dumnezeu, că
am zburat cu gâzele și am înmulțit săruturi
pentru cei triști și uitați și
pe seară m-am îmbătat
(alături de un bărbat mult prea tânăr)
cu tot ce nu știa despre Lună
apoi s-a speriat când i-am spus
ce e iubirea

am smuls
cutiile pe care le-am lăsat în pat
atunci când căutam o iarnă
fatală
cu tine
printre globuri pentru brad -
am ajuns acasă, în final.
nici nu mi-era foame, cerul era sătul cu mine și
am pus capul pe pernă, ca de obicei
ochii închiși, zâmbind, n-am zis nimic
doar respirația mea se auzea ca un vuiet turbat

și tot azi
mi-am dat seama
că nu te-am uitat