În orașu-n care totul are look de crematoriu
Mi s-a stins copilăria cu miros de zahăr ars
Despicat între ecrane ca un depresiv notoriu
Am o mină amorțită și alură de compars.

Agățați de conștiință printre țipete de groază
Râcâie în întuneric, în stomac și de aici
Ca fugarii prin tuneluri în coșmaruri evadează
Eu mă zbat cuprins de spaimă în capcane cu lipici.

Edificii Brutaliste cu aromă de urină
Cerșetori crescuți din ziduri având trupul costeliv
Degradați pe care mame i-au vândut pe-o Aspirină
Bântuie prin adăpostul "traficanților" de HIV.

O iubire scorojită precum scuamele pe piele
"Demulțiani" de care lumea a uitat și s-a dezis
Iar ființa mea naivă sprijinită în patele
În orașul ăsta umblă ca un trup de sinucis