bunicul a murit cu zâmbetul pe buze
și nimeni n-a știut ce era de făcut

am sunat la pompe funebre
dar nu înțelegeau că problema noastră
era un mort care zâmbea
ne-au întrebat dacă era mort
și nici n-am știut ce să le spunem
zâmbește, am insistat

mama și mătușa se închinau fără oprire
și au chemat imediat un preot
care a intrat în camera bunicului
direct cu crucea în mână
ăsta e un semn, ne-a avertizat
înainte să înceapă să citească rugăciuni
dintr-o carte despre suferințe
și din când în când se oprea

zâmbetul era tot acolo
la fel ca în tablourile de pe perete
când se căsătorise cu bunica
când se angajase la Securitate

au venit două babe să-l spele
iar una părea decisă să-i șteargă zâmbetul
a pus ambele mâini pe maxilarul lui
și a împins cu putere până când
au început să o doară palmele iar maxilarul
nici nu s-a clintit

unchiul plângea și bea la masă
dar era convins că gura deschisă nu era un zâmbet
ci poate bunicul voia să bea ceva
că mult i-a mai plăcut băutura, ne-a amintit

bunica nici n-a vrut să audă de experimentele noastre
lăsa-ți-l așa, a șoptit, poate se sperie moartea

și abia atunci s-a făcut pace în casă
eram toți așezați pe scaune
amintindu-ne de acel zâmbet
care ne aștepta la ușă

însă cel mai greu a fost să-i convingem pe ceilalți
că bunicul murise chiar dacă zâmbea
pentru că oricine trecea pe lângă sicriul său de fag
nu făcea decât să râdă în hohote

iar biserica voia o moarte tragică
un mort disperat care cerea iertare
un mort speriat de judecata de apoi
cum să te mai primească Sfântu Petru în Rai
dacă zâmbești după o viață întreagă

societatea voia și ea o dramă de povestit
un mort învins de sistem
un mort furios cu lumea în care a trăit
un chip care nu ne dădea speranțe

dar mușchii faciali ai bunicului erau mai puternici
toată lumea râdea și apoi fiecare
mergea acasă și povestea
despre un mort care zâmbea
și nimeni nu credea că murise

abia atunci am înțeles
că reușește să învingă moartea
doar cine moare zâmbind