mă scurg, ca-ntr-un canal
cu diferite feluri de dejecții,
când îngerul mă cheamă la inspecții,
în zori, sunt plin
de felurite supurări,
și-ncerc să mă ascund
de fața lui,
cât mai adânc,
iar în gunoi,
ca râma în noroi,
aș vrea să plâng,
dar lacrimile-mi sunt atâta de stricate,
c-aș face bine dacă mi le-aș arde,
iar cu leșia lor
să-mi curăț ochii de nămol,
sau să mi-o pun în cap,
la cât gunoi în mine-am adunat