regula crudă a jocului
cu mîinile mînjite de copilărie
și carne stăteam nemișcat
în simbioză perfectă
cu moartea contextuală
așteptam timpul să îmi albească rănile de sare
venea rîndul altor bestii fecioare
să mă străpungă sisific
unde crescuse în mine o urnă
să o smulgă în rîs de bacante să zboare
nu erau suficiente cicatrici niciodată
sau pretexte pentru eterna minciună
dulce amăruie cu miros de năluci
mă lătrau gropile surpate ale fîntînilor
ca o turmă de mame nebune
aducătoare de ciumă și haite de lupi
răsturnate crucile dănțuiau sacadat
obosit mă sprijineam o clipă
într-o cioată uscată de lună