Regină slabă a Cytherii,
Să-mi piei din ochi! Și ieși în față,
Tu, ce pe țări cumplit îi sperii,
A libertății cîntăreață!
Cununa frînge-mi mai curînd
Și lira, gingașele-i tonuri,
Să fulgere viciul de pe tronuri
Și libertatea să o cînt.


Arată-mi calea-acelui Gal
Cu-avînturile-i îndîrjite
Tu i-ai dat imnul trumfal
Prin aspre cumpene slăvite.
Tirani ai lumii, tremurați,
Copii ai soartei schimbătoare!
Iar voi, căliți-vă mai tare,
Sculați voi robi îngenuncheați!


Oriunde ochii mi-i arunc
Văd pretutindeni bice, fiare,
Văd al robiei plînset lung
Și rușinoase legi murdare,
Prejudecata- nour des-
Văd nedreptatea stăpînirii
Și zeul crud al asupririi
Și goana dup-un sterp succes.


S-ar lumina desigur regii,
Popoare n-ar mai suferi
Acolo unde forța legii
Cu libertatea s-ar uni.
Unde-al lor scut e-al tuturor
Și cetățenii țin în mînă
O spadă limpede, stăpînă
În drumu-i nepărtinitor.


De sus nelegiuirea grea
Ea o doboară, o retează.
Și mîna n-o poți cumpăra
Nici prin avere, nici prin groază.
Natura? Nu. Legea v-a dat,
Cîrmuitori, cununi de rege.
Peste popoare v-ati urcat
Dar mai presus i-eterna lege.


Cînd doarme ea, e vai și-amar!
Cînd, fie gloata, fie regii
Dispun cum vor de soarta legii,
Te iau drept martor secular
Pe tine, mucenic vestit,
Tu care-n iureșul furtunii
Augustu-ți cap l-ai prăvălit
Plătind și ce-au greșit străbunii.


Spre moarte Ludovic urca.
Tăcut, norodu-n jur se strînge.
Și capu-i dezgolit cădea
Pe eșafodul plin de sînge.
Tăcu și legea și popor.
Securea morții va să cadă.
Și purpura de-asupritor
Căzu pe Galia-ncătușată.


O, tu, nelegiuit despot!
Cum mai urăsc a ta domnie!
Pieirea ta cu prunci cu to
Eu o privesc cu bucurie.
Pecetea blestemului greu
O văd pe fruntea ta popoare,
Tu, monstru-al ăstei lumi sub soare,
Mustrare pentru Dumnezeu!


Cînd stă pe Neva ceața grea
Și-un somn tîhnit îngreuiază
Un cap ce fără griji visează,
Și-n miezul nopții arde-o stea,
Un bard supus îngăndurării
Vede statuia de tiran.
Palatul pradă dat uitării,
ÃŽn neguri, ca-ntr-un somn avan.


Și al lui Clio glas îl simte
De după-ngrozitorul zid
Și parcă ochi-n ochi aievea prinde
Al lui Caligula sfîrșit.
Cum îmbătați de vin și rele
Merg tăinuiții ucigași
La fețe, dîrzi, în inimi lași,
Pe piept, cu panglici și cu stele.


Necredincioasa strajî tace
Se lasă podul mișcător
Și poarta-n noapte se desface
Prin mercenarii trădători.
Rușinea veacul l-a pătat.
Dau buzna ienicerii- fiare.
Cad lovituri fără onoare.
Pieri tiran- ncoronat.


Aminte luați, voi, împărații!
Nici temniți, nici altarul sfînt,
Nici cazne, nici decorații
N-o să vă apere nicicînd.
Voi, creștetul, plecați-l, deci
Sub scutul legii-ocrotitoare,
Pacea-ntre libere popoare
Va străjui și tronu-n veci!