O, tu, pictură netedă
A mânei lui Apele,
Ce figurezi avidoma
Icoana feței mele!
O, mângâiere singură
De amorata zină,
De când o lege barbară
De dânsa mă dezbină!
Mergi-unde cu haritele
Dulce-Amor domnează,
Und-al meu cuget È™-inima
De-apurure viază.
Ascunsă sub aripele
Lui Cupidon, mergi iute;
El te-a scuti cu armele
Ce-n Olimp sunt temute.
Atinsă-i fi de mânele
Doritei doamne mele
Și te-or privi luminele
Acelor vie stele.
Pre tine vor să mângâie
Mii fericiri dorite;
De sărutări adapă-te,
Ce mie-mi sunt oprite.
Încunguirată-n negură
De un suspin fierbinte,
Martoră-i fi de gemete,
De tristele cuvinte.
În acel sân al crinului,
Când te-i afla ferice,
Zi-i: “Ce nu poate-asemene
Să fie-Alvir aice?
Că el, cu dulce zicere
Ș-a inimei văpaie
Ar usca cele gemene
A plânsului pâraie.
Ar alina ursitelor
Neomenita lege,
Cu amorate buzele
Suspinul ar culegeî.
Și mie lin luceafărul
Din ceri va să-mi străluce,
Când dulce-a fi d-o patimă
Aminte a-și aduce.
Dar vor veni doritele
Zile d-o lină soartă,
Că, cu Amor, și muzele
De grijă mie-mi poartă!