agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-24 | [This text should be read in romana] | Submited by Bejliu Anne-Marie
I
Italia mea nu sînt în stare prin cuvinte Să-È›i lecuiesc atîtea răni mortale Cîte văd adesea pe trupul tău frumos; Dar aÈ™ dori să fie oftatul meu fierbinte Cum îl vor Tibrul, Arnul unduios Și padul pe al cărui țărm stau acum cu jale... Cîrmuitor din ceruri, ruga mea Vrea ca iubirea sfîntă, ce pe pămînt cîndva Te-aduse, să se-ntoarcă spre È›ara ta cea dragă. Vezi, milostive Doamne, ce măruntă pricină pentru-asemeni încăierare cruntă! Și-aste-mpietrite inime nebune, Þinute strîns de Marte- trufaÈ™, sÈ›lbatic rău- Tu, Tată, le-mblînzeÈ™te, le dezleagă! Și-ntrînsele fă adevărul tău (Oricine-aÈ™ fi)prin graiu-mi să răsune! II Voi, cărora norocul vă puse cîrma-n mînă Frumoaselor È›inuturi înflorite, De care nici o milă nu vă leagă, Pe-aici - vă-ntreb - ce cată puzderia păgînă De oÈ™ti străine? Oare È›ara noastră dragă Să-È™i vadă verzile cîmpii mînjite De sîngele barbar?... V-ademeni Un greÈ™: vedeÈ›i puÈ›ine, dar mult vă pare-a È™ti, Și-n inimi năimite cătaÈ›i statornicie; Dar cel ce are oameni mulÈ›i plătiÈ›i ÃŽnconjurat e veÈ™nic de dùÈ™mani înrăiÈ›i! Ah, nesfîrÈ™it acest puhoi de ape S-a strîns È™i vine astăzi din ce pustii funeste Să ne înece frageda cîmpie? Cînd mîna noastră însăși toate-aceste Le-a fost făcut, au cine-o să ne scape? III S-a îngrijit natura de starea noastră, cînd Al Alpilor zid puse să rămîie De-a pururi între È›ară È™i furia nemÈ›ească. Dar lăcomia oarbă, în contra țării stînd, Din plin ajunse azi să dăruiască Prea zdravănului trup această rîie! De-a valma-acum, aceeaÈ™i cuÈ™că È›ine Sălbaticele fiare È™i turmele blajine, Iar cel mai bun e-acela ce geme încolÈ›it. Și cine face-aceste toate oare Spre È™i mai marea noastră-ndurerare? E neamul fără lege ce mila nu-l înfrînge, Acela ce în vremuri - cum scris e într-adins - De sabia lui Marius a fost străpuns cumplit, Că pomenirea faptei È™i-azi încă nu s-a stins: Zdrobit, setos - nu apă bău din rîu, ci sînge! IV Și nu mai spun de Cezar, care pe orice plai Făcu să fie iarba sîngerie, Tăindu-le-a lor vînă cu sabia romană. Acum - sub care stele nefaste nu È™tiu, vai! - Ne are-n ură cerul È™i-n prigoană: E mulÈ›umită vouă, căci vouă, È™i domnie, Și pază peste È›ară vi-au fost încredinÈ›ate. Printre-ale voastre pofte dezbinate AÈ›i ruinat a lumii cea mai frumoasă parte. Ce vină, ce osîndă, ce soartă! să loveÈ™ti Vecinul tău sărman; să-l prigoneÈ™ti Avutrul risipit, căzut din preÈ›- Și-apoi, pe-ascuns, să cauÈ›i ostaÈ™i ce gata sînt Să-È™i vîndă sufletul, să-mpartă moarte!... De dragul adevărului cuvînt! N-am ură pentru altul, nici dispreÈ›. V După dovezi atîtea, tot n-aÈ›i văzut deplina ÃŽnÈ™elăciune bavareză, care Doar ridicînd un deget, din moarte-È™i face-un joc? Ocara mult mai rea e, cred eu, decît ruina. Dar sîngele italic ca pălălăi de foc Se scurge. Neîmblînzită-i mînia lui cea mare! Ce mare preÈ› pe altul va să dea Acela ce pe sine puÈ›in se preÈ›uieÈ™te. Sînge latin, alungă de la tine Păgubitoarele poveri străine. Nu-È›i face È›ie idol fără rost Din nume van È™i găunos. Căci dacă Cea furie din nord ne vicleneÈ™te Și pare că ne-a-nfrînt mintea săracă - Nu e firesc, ci e păcatul nost'! VI Nu-i oare-aceasta glia pe care-ntîi călcai? Nu-i oare-acesta cuibul meu fierbinte De unde-atît de dulce luai hrană È™i lumină? Nu-i patria aceasta de care mă legai Cu veÈ™nică credință - o, maică prea- blajină, Care-mi acoperi unul È™i celălalt părinte? Pe Dumnezeu! o, dacă v-ar trezi Măcar acestea mintea, È™i dacă aÈ›i privi Cu milă jaleaa-adîncă a frîntului popor! Căci, după Dumnezeu, el își aÈ™teaptă Doar de la voi odihna lui cea dreaptă! DaÈ›i-i un semn de milă,infim, abia vădit, Și, arma luînd, virtutea izbi-va în urgie, Și scurt va fi al astei lupte zor, Căci niciodat' străvechea vrednicie ÃŽn sufletul italic n-a murit! VII Seniori, priviÈ›i cum vremea zorită e să zboare, Cum viaÈ›a fuge, zilele ne curmă, Cînd moartea ni se lasă pe umeri ne-ncetat. Căci sufletul, de sprijin lipsit, È™i despuiat De oriÈ™ice podoabă, ajunge pîn' la urmă Pe drumul îndoielii. Și trecători printr-aste Văi triste, daÈ›i deoparte mînii È™i urinefaste, Ce saînt contrare vînturi unei vieÈ›i senine. Iar vremea de È›i-o cheltui dureri să prijeleÈ™ti, Þi-o recîștigi prin fapte omeneÈ™ti, Prin binele ce relele ucide. Cu mîna ta, cu-al inimii avînt, Fă lucrul bun, să-l laude oricine! AÈ™a e bucurie pe pămînt Și calea cître ceruri se deschide! ÃŽncheiere O, cîntece, ascultă îndemnul meu încalte: Ce simÈ›i adînc tu spune cu multă cuviință, Căci vei ajunge, poate, în sferele înalte. Dar sufletele - află că sînt de rea credință, Robite-acelui scîrnav È™i vechi nărav avan, Oricăror adevăruri dîrz duÈ™man. Mergi la noroc. Găsi-vei vreun binevoitor Din cei puÈ›ini, cui binele îi place. ÃŽntreabă-l: Cine oare îmi vine-ntr-ajutor? Eu merg strigînd doar: Pace, pace, pace! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy