Știu că uneori femeia umblă la icoane și le tot aranjează ba după sfântul zilei ba după închipuirea de noaptea trecută.
Știu că femeia uneori merge la fântână și aruncă ciutura prin oglinda ultimului pătrar.
Spre dimineață își caută bărbatul prin manualele de istorie dar degeaba niciunul nu i se potrivește cu toții au aparținut unei alteia.
Când întunericul dă să bată la ușa pântecului pe cer încep să zornăie din nou bănuții de aramă. Pe urmă poate te prinde și pe tine îmi zic te prinde somnul la frontiera căruia cineva dă de pomană ziua de mâine.
Știu că pe tine Femeie te caută Domnul mai ceva decât pe bărbatul. Cum altfel s-ar putea de vreme ce prin livada ucisă copilăria încă șchioapătă. Ei da! Pe tine femeie lumea te caută încă pe etichetele de la fabrica de textile romarta pe spatele cutiilor de chibrituri ori în ultima vreme prin textul de pe biletul de tramvai care și ăsta face reclamă la cine știe ce șampon.
Mai știu femeie cum că prin Gara de Nord de ieri dimineață trag și mărfarele ce aduc muncitori pentru schimbul trei ăia de scriu poezii și mor mai apoi într-o lacrimă.
Da femeie! Multe știu despre tine numai că la ușa bisericii în dimineața acestui poem cineva a întrebat cum arăți....Și eu neștiind mai nimic despre tine am șoptit doar că răspunsul nu poate călători în nici-un chip că femeia pe care o căutăm se ascunde în sunetul iute și spart al biciului acela ce încă se înfășoară pe spatele Domnului nostru Isus.