în colțul dintre doi pereți
și verdele-cenușiu al podelei
stă așezat
(într-un echilibru aproape perfect)
un ou puțintel țuguiat
oval și curat
ca o perlă

pereții se clatină
și apoi
se urnesc
se strâng
îngustează colțul-cuibar
încercând să-mi spargă
în palmele lor mari
ascunzătoarea de calciu

oul se strânge
și el
se contractă
zglobiu și elastic
precum un bulgăre de miere
furat dintr-un stup

nu mai e țuguiat
e rotund
apoi chiar convex
înghesuindu-mă-n miez

pereții se lipesc sec
și oul rămâne
pierdut în cutele lor
ca-ntr-o cloșcă

tu vezi doar un perete opac
fără urmă
de ou

sau de mine