demult o stea de sâmbătă
mi-a dat trup și
m-a lăsat din pântec într-o lume
a plumbului


saturniană din coloană spre creștet
iau apele în șapte și le răsfir
înspre luna a noua
copiii nenăscuți mă întreabă
cum îmi plâng morții
fără o lacrimă


bărbatul meu tace
fără tihnă îi este umbletul
ca un sfânt
nenumit


lasă-mă Doamne să port
vinerea în mâini
în loc de cruce
așa va ști
cum l-am iubit