Camera tacuta, vuia
comete se invarteau reci, arzand
in cercuri tot mai mici, cartea mea

limbi de matase se unduiau
in jurul monolitului
fire de organza singure, timide, se croiau

mintea mea striga
vocea ei din peretii albi ca roua,
ma chema...

creeam, incet
sigur paseam pe creasta
muntelui incercuit de apa, perfect

perdeaua lovea
din ce in ce mai puternic geamul cald
sudoarea lui se prelingea pe podeaua de smarald

un fugar cu aschii ascutite...
gandul
radia tacut intr-un intuneric strapuns de cutite...
asteptandu-si randul...