Vîntul de-abia atinge-a catargului vîntrea;
Lin, unda clară, pieptul a prins să și-l ridice
Ca tînăra mireasă purtată-n vis ferice,
Cînd, de-un suspin trezită, în somn iar va cădea.

Iar pînzele, ca steaguri la cap de bătălie,
Mai picotesc în vîrfuri; ușor de tot împinsă,
Corabia se-nclină,în lanțuri parcă prinsă;
Matrozii dorm; drumeții sînt plini de veselie.

O, cuget! în adîncu-ți e-o hidră: amintirea,
E un polip ce-ți doarme-n adînc, de-i cer noros,
Iar cînd se-nseninează, lungi brațe-ntinde fiara.

O, cuget! în adîncu-ți e-o hidră: amintirea,
Ce doarme cînd destinul e crunt și furtunos
Iar cînd e pace-n suflet înfige-ntr-însul ghiara.