A venit o noapte ca o piatră albastră,
Despletită,
Și mai era acolo și un turn.
Un turn cu geamuri rotunde, nesparte și cafenii.

Omul acela cu privire de colÈ› de cremene,
Când a dat cu ochii de noapte,
Acesta s-a împleticit,
Gata să intre în pământ.
Dar a mai venit un om care,
Când i-a călăuzit celuilalt o palmă albastră
Peste privire
i-a umplut țeasta de gânduri.

Eu eram și unul și celălalt:
Am privit în fântâna sufletului
Și m-am văzut rătăcind
Între obtuz și isoscel.
Am avut totuși curajul
Să trag o perdea între mine și eu.
O perdea mare, împădurită.
Și cerul s-a umplut deodată de cozi de păun.
Cine știe, poate că erau stele?

Atunci mi-am adunat toate fulgerele
Mâniei
Și am înțepat turnul
Drept în ferestre...
S-a făcut praf, l-am luat în palmă
Și l-am suflat în patru vânturi.

Cerul era plin de cozi de păuni,
Multicolore cozi de păuni,
Poate că erau chiar gândurile mele
Care dădeau strălucire aerului

Apoi mi-am luat din cui
Paloșul versului și am plecat
Pe străzile orașului
Să râcâi
Umbra pomilor de pe trotuare.

Ca să fie mai multă lumină.