Mai ști
Cînd mi-ai venit la poartă
Cu un mănunchi de balade,
Să le tăcem împreună.
Miroseai a trecut,
Ca speranțele bunei:
roase pe margini,
galbene de suflet
și povești.

Îți crescuseră valsuri
ÃŽn prelungirea veacului
Și-mi cereai insistent
O fărâmă de alb,
Să acoperi gleznele
Domniței din tablou.