Que nous après tout vulgaires abois
De tous ces charlatans qui donnent
de la voix
Les marchands de pathos et les faiseurs
d'emphase,
Et, tous ces baladins qui dansent sur la
phrase?
A.Barbier


În darul tău nu cred,o,tînăr visător,
Să fugi de inspirații ca de-o plagă:
Sînt rătăciri bolnave, un vis apăsător
Al minții tale cu prisos de vlagă.
Tu n-asculți vocea gravă a unui sol divin,
Ci-i sîngele ce strigă și palpită...
Sleiește-ți dar în trudă izvorul de venin
Și nu gusta din unda-i otrăvită!


Iar dacă-n ceasul sacru, cînd se aude iar
În suflet gusla ce demult tăcuse,
Vei desluși un cîntec necunoscut și clar,
Un nou torent de armonii nespuse -
Tu smulge-te din mreaja vrăjitei năluciri
Și te-nfășoară grabnic în uitare:
Nu stihul- slovă rece - va prinde străluciri
De gînd și-al inimii parfum de floare!


Sau cînd îți sînt stăpîne, ca în atîtea dăți,
Durerea, pasiunea- triste fețe,
Cu despletita muză jelind să nu te-arăți
În larmă de răspîntii și ospețe!
Nu te-njosi! Rușinea să-ți ardă în obraz!
Nu-i de vînzare patima umană!
Nu scoate-n văzul lumii, cu ochii în extaz,
Un suflet dezgolit pînă la rană!


Căci nouă ce ne pasă de-ai suferit și cum?
La ce să-ți știm durerile secrete,
Speranțele pierdute pe-al tinereții drum,
Convoiu-ndoliatelor regrete?
Privește cum pe calea cea largă trec mereu
Aceiași oameni - prea cumintea gloată:
Pe chip - abia un cearcăn săpat de traiul greu,
Și nevăzută-a lacrimilor pată.


Și totuși rar e omul ce nu a fost lovit
De biciul vieții, ce n-a dus samarul
De griji - în floarea vîrstei bătrîn și istovit,
Dar toți zîmbesc, nu-și tînguie amarul.
Ridicul ești, mă crede cu plînsu-ți monoton,
Cu melopeea ta pe rime pusă,
Ca-n scenă măscăriciul cu spadă de carton,
Într-o tiradă spusă și răspusă!